Măsura 421 „Implementarea proiectelor de cooperare” reprezintă una din cele trei măsuri din cadrul axei LEADER. Cooperarea înseamnă mai mult decât includerea într-o rețea. Prin acțiunea de cooperare, Grupurile de Acțiune Locală sunt încurajate și sprijinite să întreprindă o acțiune comună cu alte grupuri LEADER sau cu un grup care are o abordare similară și care se află într-o altă regiune, într-un alt stat membru sau chiar întro țară terță.
Prin Măsura 421 se vor finanţa proiecte de cooperare ca modalitate de a extinde experiențele locale pentru îmbunătățirea strategiilor locale, de a permite accesul la informații și idei noi, de a face schimb de experiență și de a învăța din experiența altor
regiuni sau țări, de a stimula și sprijini inovația, de a permite dobândirea de competențe și îmbunătățirea lor.
Prin intermediul acestei măsuri (421) se vor finanța proiecte de cooperare transnațională (între România și alte state membre sau terțe) și inter-teritorială (în cadrul României, între GAL-uri și alte grupuri/parteneriate care funcționează după principiul LEADER,
parteneriate public-private selectate în cadrul Axei 3 conform art. 59 e) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 sau orice alte grupuri rurale organizate după metoda LEADER (grupuri locale care să aibă un rol activ în dezvoltarea rurală, să fie organizate pe baza
parteneriatului actorilor locali, grupuri de inițiativă locală, micro-regiuni și alte parteneriate de tip LEADER, grupuri finanțate prin Axa 4 din FEP) și recunoscute de statul membru.
Prin finanţarea acţiunilor din cadrul măsurii, vor fi atinse următoarele obiective specifice:
îmbunătăţirea strategiilor locale prin încurajarea actorilor de la nivel local de a întreprinde proiecte de extindere a experienţelor, de stimulare şi sprijinire a inovaţiei, de dobândire a competenţelor şi îmbunătăţirea lor atât inter-teritorial cât şi transnaţional.
Suma disponibilă în cadrul acestei măsuri este de 30.000 EUR, utilizabilă până la data de 30 ianuarie 2014.